Altele
  • 23-02-2023

✅ O nouă săptămână, un nou prilej ca viitori coordonatori, să își îmbogățească aptitudinile! Săptămâna aceasta, un nou training a avut loc, pentru aceștia. Partea de logistică și cea de oferire a primului ajutor, s-au îmbinat la perfecție!

💻Coordonatorii în devenire, au învățat cum să creeze un grup de WhatsApp, cu sute de persoane, în mai puțin de zece minute, și cum să creeze un google forms, cu informațiile necesare unei zile de voluntariat. Astfel, în viitorul apropiat, coordonatorii vor fi mai flexibili, și bine pregătiți cu privire la gestionarea părții de logistică.

🏥De asemenea, aceștia au avut oportunitatea de a învăța bazele primului ajutor, din partea unor reprezentanți acreditați în domeniu. De la manevra Heimlich, și tehnici de resuscitare, până la modalitatea în care aceștia trebuie să procedeze, în fața unei situații neprevăzute, aceștia au învățat cum să procedeze în fața tuturor tipurilor de probleme posibile, ce pot apărea.

🫶 Pe această cale, dorim să le mulțumim învățăceilor, dar și trainerilor, întrucât își rup o bucată din timpul lor prețios, pentru a acumula și preda, informații imperios necesare, în viața unui coordonator!

💙Așa că, ce mai aștepți? Îți dorești, să ai și tu, la un moment dat, oportunitatea de a deveni coordonator? Înscrie-te pe aplicația Voluntariat Brașov, participă la evenimente, iar într-o zi, cine știe? Poate tu vei fi cel care învață, sau chiar cel care predă, tainele voluntariatului!

Comentarii