Sportiv
  • 24-04-2024

🏃🏻 În cadrul acestui eveniment, sportivii brașoveni cu performanțe la nivel național și mondial, au avut o zi dedicată doar lor, pentru a fi lăudați și premiați pentru rezultatele obținute la competițiile din anul precedent.

🥁 Mai multe momente artistice au avut loc pe parcursul zilei, ceea ce i-a făcut atât pe spectatori, dar și pe voluntari, să rămână în permanență cu sufletul la gură aproape de scenă.

👤 Ce eveniment atât de fain există, fără voluntarii noștri? Aceștia au ajutat la aranjarea sălii și a zonei de desfășurare a evenimentului, au pregătit premiile ce urmau a fi date la festivitate! De asemenea, aceștia s-au remarcat la Parada Sportivilor, unde au însoțit premianții de la Bulevardul Victoriei, până la Sala Sporturilor, oferindu-le energie și voie bună!

😌 Beneficiile din acest eveniment? O listă întreagă! Voluntarii au avut ocazia să facă cunoștință cu sportivi de performanță, iar odată cu gestionare acestui eveniment, au căpătat abilități de comunicare, organizare, logistică și multe altele!

💙 Ce cool, nu-i așa? Haide și tu în cea mai implicată echipă de voluntariat din Brașov!

Comentarii