Social
  • 23-02-2023

󰯜󰯜În data de 17 septembrie, s-a organizat o ieșire cu aproximativ 30 de persoane cu dizabilități locomotorii pe Muntele Tâmpa, acest lucru fiind îndeplinit cu ajutorul telecabinei (urcare și coborâre). Persoanele cu dizabilități locomotorii, au avut ocazia de a vedea frumusețea naturii în anotimpul tomnatic, unde copacii devin ruginii, iar vântul plimbă mirosul castanelor căzute.

🏔 În cel mai sus punct al Tâmpei, jucătorii au ajuns la punctul de belvedere, unde se poate observa întreg orașul, plin de petele de culoare ale frunzelor căzute.

👏 O parte din participanții la acţiune, cărora le adresăm deosebite mulţumiri pentru întreaga dedicare arătată, au fost:
1. Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov
2. Asociația clubul sportiv Handbal Veraflor din Brașov
3. Jandarmeria
4. I.S.U. Brașov
5. Asociația Cocoșul de Munte
6. Sportivii din Turcia și Ucraina, participanți la competiția sportivă organizată de Veraflor

💚 Mai mult de atât, cei care au participat la această competiție, vor avea parte de o cină festivă, pe data de 19 septembrie, unde toate persoanele se vor putea cunoaşte mai bine, și socializa într-un mod cât mai relaxant.

🏆 Pentru a concluziona întreg evenimentul, aceasta a adus zâmbete pe chipurile oamenilor, şi a reprezentat o bună practică de incluziune socială, la nivelul Braşovului.

💙Aşa că, ce mai aştepţi? Îţi doreşti să poţi simţi faptul că eşti un membru util, al societăţii din care faci parte? Fă-ţi cont pe aplicaţie, şi înscrie-te la evenimentele care îţi fac cu ochiul!

Comentarii