Cultural
  • 27-11-2024

 

🫶 Cea de-a IV-a ediție a Festivalului AFECT, desfășurată în perioada 23-25 August, a găzduit întâlniri care au oferit ocazia unui public larg să se familiarizeze cu teme de interes din domeniul psihologiei și psihoterapiei, prin activități diverse, colorate și incluzive pentru toți participanții, promovând totodată teatrul pentru tineret și Echipa Națională de Fotbal (prin proiecția documentarului "În inima naționalei" în Parcul Nicolae Titulescu). 

👥️ Voluntarii noștri au ajutat la buna desfășurare a evenimentului, participând la ateliere de dezvoltare personală și psihologie la Hotel Qosmo și Casuta Hera, în urma cărora au înțeles cât de important e să îți păstrezi autenticitatea și vulnerabilitatea în lume și că nu trebuie să întâmpine teamă de a se arăta așa cum sunt. 

🤩 De asemenea, aceștia au contribuit la amenajarea spațiului de dezbatere în Parcul Central, dar și la organizarea unor cursuri de yoga și cercuri de tobe! 

🫂 Mulțumim organizatorilor pentru că au făcut posibil acest eveniment, dar și voluntarilor care s-au implicat activ și s-au mobilizat să susțină activitățile festivalului!

🫠 Vrei să te încarci cu o doză de energie, muzică și zâmbete în cadrul unui eveniment perfect de imperfect? Alătură-te comunității Voluntariat Brașov și poti încerca să devii perfect în imperfecțiune!

 

Comentarii