Blog
  • 08-10-2022

        În cadrul acestui articol, îți vom prezenta ce înseamnă să fii voluntar.  Termenul din dicționar, al cuvântului voluntar, este următorul:  Activitate desfășurată în folosul altor persoane sau al societății, fără a urmări un câștig material. Noi, echipa Voluntariat Brașov, avem altă opinie asupra acestei definiții, considerând că termenul de voluntar, este unul cu ramuri mult mai diverse, și cu scopuri, de asemenea, mai complexe.

        Cel puțin în sfera voluntarilor, care aparțin familiei noastre, îndatoririle lor sunt multiple. Dar, mai întâi, ar trebui să începem cu începutul, și anume modalitatea prin care poți să ajungi voluntar. În primul rând, trebuie să îți faci cont pe platforma Voluntariat Brașov, iar apoi, după ce introduci datele referitoare la persoana ta, te poți înscrie la unul dintre multele evenimente, doritoare de oameni muncitori și dedicați.

        Felicitări! Tocmai te-ai înscris la primul tău eveniment. Dar stai! Probabil că te întrebi, ce trebuie să faci în continuare? În funcție de sarcinile pe care le-ai selectat din aplicație, coordonatorul evenimentului va intra în contact cu tine, pentru a-ți menționa ziua, ora, locația, și alte astfel de detalii, la care trebuie să vă întâlniți.

        Perfect! Te afli deja la jumătatea drumului, nu mai este mult de lucru. Te pregătești, spui două rugăciuni, ca să nu ai multe scaune de cărat, în caz că ai ales această sarcină, și mergi la locația evenimentului. Acolo, te întâlnești cu al tău coordonator, care îți scanează telefonul, pentru a te ponta. Stop! Cum adică, să te ponteze, te întrebi probabil? Da, la începutul fiecărei zile de voluntariat, coordonatorul te va ponta, iar la finalul acesteia, te va deponta, pentru a avea în sistem orele de lucru pe care le-ai practicat. Ce faci cu punctele pe care le acumulezi în aceste ore? Mai simplu nici că se putea să-ți răspundem: îți cumperi diverse lucruri din Bonus Shop-ul de pe aplicație, în funcție de numărul de puncte, mai apoi transformate în diamante, pe care le ai. Spre exemplu, dacă îți dorești o cină la unul dintre restaurantele ce apar în Bonus Shop, va trebui să strângi un anumit număr de puncte, pentru a putea să te bucuri de acest lucru. Sau, poate ai văzut un tricou care îți place sau un bilet la vreun concert, același lucru este aplicabil și în acest caz. 

        Aici, definiția din dicționar se cam bate cap în cap, cu cea pe care noi o avem, deoarece noi considerăm că voluntarul trebuie totuși, să primească o anumită remunerație, pentru munca pe care o realizează. Ce alte metode, prin care le mulțumim voluntarilor, mai există? Una dintre acestea ar fi reprezentată de certificatele oferite după fiecare eveniment, care atestă faptul că ai luat parte în cadrul respectivei acțiuni. Acestea sunt foarte folositoare pentru CV-uri, reprezentând un plus în ochii unui angajator sau al anumitor facultăți.

        În plus, capeți experiență. În funcție de evenimentul care te interesează, care poate fi un concert sau festival, un târg de carte, un workshop pe teme de dezvoltare personală etc., capeți experiență în domeniu, acumulând cunoștințe noi. Un exemplu de bună practică în acest sens, a fost chiar Forumul Orașelor Verzi, care a avut loc în Brașov la începutul acestei toamne, eveniment din care voluntarii au acumulat deosebit de multe cunoștințe, cu privire la un trai verde, ecologizare și reciclare, și metode de bună practică în societate, în raport cu mediul înconjurător.

        Un alt factor, care te-ar putea determina să intri în lumea frumoasă a voluntariatului, este reprezentat de prieteniile care se stabilesc, între participanți. Când petreci ore în șir cu anumite persoane, alături de care ai interese comune, șansele sunt minime, în a nu vă împrieteni. O mulțime de relații și conexiuni se stabilesc, de pe urma evenimentelor de voluntariat, distracția reprezentând o constantă, în cadrul acestora. Multe evenimente au la finalul acestora, after party-uri, în care voluntarii, alături de coordonatori și organizatori, celebrează efortul depus și reușita, tocmai îndeplinită.

        Pentru a avea mai multe informații referitoare la ce înseamnă să fii voluntar, am întrebat o parte din membrii familiei Voluntariat Brașov:

        @_ely_._._: A fi voluntar pentur mine, înseamnă a avea puterea si dorința de a ajuta comunitatea.

        @youneedmoreroma20Pentru mine, a fii un voluntar este să ajuți persoane la evenimente și în general, să ai o inimă bună, care să împartă zâmbete. Indiferent de oră, să fii prezent când ești chemat. Să cunosși lume nouă, dornică să creeze momente de neuitat. Pentru mine, asta înseamnă să fii un voluntar.

        @ruxiforsea16Păi, pentru mine să fiu voluntar înseamnă să dau o mână de ajutor acolo unde este nevoie, să ajut cu ce pot și cât pot, și nu știu, pur și simplu să fac asta din plăcere, deoarece îmi doresc să ajut mereu, indiferent de situație.

        Așa că, ce părere ai? Odată ce ai auzit definiția noastră asupra a ce înseamnă să fii voluntar, nu îți dorești și tu să iei parte, la astfel de evenimente? Platforma Voluntariat Brașov, te așteaptă să i te alături!

 

Comentarii