Sportiv
  • 30-10-2022

🛣️Pe șoselele Brașovului, un eveniment dedicat pasionaților de mașini a avut loc, mai exact TESS Rally Brașov, care a ajuns la ediția numărul 51. Fiind 72 de echipe la start, putem aprecia faptul că au fost două zile pline de competiții pe macadamul brașovean. 

🚙Având loc în locații multiple din Brașov, întreg raliul a ținut în priză toți cetățenii, interesați de astfel de curse, pline de adrenalină. Șoferii au avut concursuri în Săcele, Azuga, în centrul istoric, Bran, Pârâul Rece și Predeal.

💥Voluntarii noștri, care au asistat la ,,Fast & Furious-ul” românesc, au avut un rol cheie, pe întreg parcursul evenimentului. Aceștia au trebuit să noteze concurenții care au trecut prin anumite puncte prestabilite. În cazul în care mașinile nu își făceau apariția, voluntarii au avut îndatorirea de a verifica dacă a avut loc un accident și să anunțe acest fapt.

Pentru a afla mai multe din culisele acestui eveniment, i-am întrebat pe voluntari care a fost experiența lor, cu privire la întreaga zi de raliu:

1.Care este motivația din spatele participării tale, în cadrul acestui eveniment?

@tudor.cernea: Să coordonez pentru prima dată

@_lqvi_17_: Îmi plac cursele.

@cmc__matei: Sunt pasionat de motorsport și mi-sa părut o oportunitate bună pentru a viziona mașini.

@steli.323: Pasiunea pentru mașini.

@e_aly924: Îmi doream de mai mult timp să particip la un eveniment de acest gen.

@alexandru0507: Experiențe noi, prietenii noi, cunoștințe noi

@dar.ia.967: Să incerc ceva nou.

@claudiu_vilcica: Pasiunea pentru sporturile cu motor și posibilitatea de a fi voluntar într-un mediu plăcut și interesant.

@e.d.u.a.r.ddx: Pasiunea față de mașini

@alexa_baciu79: Îmi doresc să ajung pilot de raliu.

2. Care este părerea ta, cu privire la felul în care coordonatorii au gestionat evenimentul, pe întreg parcursul acestuia? Consideri că relaționarea cu aceștia a fost una benefică, pentru bunul mers al activității?

@_lqvi_17_:Putea fii gestionat mai bine, referitor la ora plecări din pădure.

@cmc__matei: Consider că relaționarea cu aceștia a fost una benefică pentru bunul mers al activității. Cordinatorii s-au descurcat bine.

@steli.323: Totul a decurs bine. Coordonatori au făcut tot posibilul ca voluntarii sa fie ok.

@e_aly924: Evenimentul a decurs bine, iar coordonatorul evenimentului și-a făcut bine treaba, comunicarea fiind una eficientă.

@alexandru0507: Coordonatorii au gestionat evenimentul destul de bine.

@dar.ia.967: Din punctul meu de vedere, trebuia să existe mult mai multă comunicare, chiar dacă nu prea au permis condițiile asta, trebuia găsit un mijloc de comunicare direct între voluntari și coordonator.

@claudiu_vilcica: Da, din punctul meu de vedere a fost totul ok.

@e.d.u.a.r.ddx: Bună, da.

@alexa_baciu79: Da, consider că totul a fost chiar ok și comunicarea lor cu noi a fost una destil de bună.

3. Consideri că sarcinile avute au fost pe placul tău? Detaliază, te rog, ce ai avut de făcut pe întreg parcursul zilei, cu privire la îndatoririle tale, în calitate de voluntar.

@_lqvi_17_: Da, au fost sarcini foarte ușoare.

@cmc__matei: Sarcinile mele au fost: să mă asigur că traseul era sigur pentri mașini și să notez pe un tabel ordinea mașinilor.

@steli.323: Sarcina pe care am primit-o nu a fost grea și a constat in urmărirea concurenților și anunțarea, în cazul unui accident.

@e_aly924: Pe parcursul acestei zile am notat pe o listă participanții care au trecut pe langă noi și am anunțat cu ajutorul unei stații, dacă au existat concurenți ce nu au trecut prin punctul în care ne aflăm . În cazul unui accident, am localizat mașina avariată și am anunțat cu ajutorul stației echipa de prim ajutor.

@alexandru0507: Sarcinile au fost plăcute, a trebuit sa fiu atent la numărul mașinilor pentru a ști dacă concurenții trec, în funcție de numărul de start sau dacă se impotmolesc pe parcursul traseului, să atenționez civilii care se deplasează pe traseu, să ma asigur că nu sunt obstacole pe traseu.

@dar.ia.967: Pe parcursul zilei a trebuit să bifez mașinile care au trecut pe la punctul meu. Sarcina chiar a fost pe placul meu, deoarece am putut și să ajut, dar și să admir evenimentul.

@claudiu_vilcica: Ca și voluntar în cadrul evenimentului, a trebuit să ajut echipa de arbitrii și observatorii cu comunicarea pentru localizarea concurenților în zonele fără semnal și să intervin în cazul în care un concurent ar fi avut nevoie de prim ajutor și să anunț organizatorii.

@e.d.u.a.r.ddx: Păi, am primit o stație și trebuia sa comunicăm prin ea în caz de orice care putea pune in pericol cursa sau în cazul accidentării unei mașini.

@alexa_baciu79: În calitate de voluntar a trebuit să comunic cum a decurs proba fiecărui participant.

4. Care a fost momentul tău preferat, din cadrul întregului eveniment? 

@tudor.cernea: Accidentele

@_lqvi_17_: Momentul meu preferat a fost când a început concursul și am văzut toate mașinile.

@cmc__matei: Vizionarea mașinilor.

@steli.323: Momentul in care mașinile treceau cu viteză pe lângă mine.

@e_aly924: Momentul meu preferat a fost urmărirea celor mai spectaculoase mașini.

@alexandru0507: Momentul în care simțeam viteaza cu care mașinile treceau pe lângă mine.

@dar.ia.967: Când a început cursa.

@claudiu_vilcica: Momentul în care prima mașină de raliu a trecut în zona unde eram eu amplasat.

@e.d.u.a.r.ddx: Nu am avut un moment preferat.

@alexa_baciu79: Toată ziua :)

5. Felul în care a fost gestionat evenimentul și obiectivele la care ai avut posibilitatea de a te implica, s-au ridicat la înălțimea așteptărilor tale?

@tudor.cernea:Da

@_lqvi_17_: Da

@cmc__matei: Da

@steli.323: Da

@e_aly924: Da, cu siguranță am fost satisfăcută de întregul eveniment.

@alexandru0507: În mare parte

@dar.ia.967: Felul in care a fost gestionat evenimentul chiar nu a fost după așteptările mele. Nu ni s-au dat destule detalii la fața locului și organizarea cu transportul pe traseu și de pe traseu, înapoi spre linia de start, nu a fost deloc reușită.

@claudiu_vilcica: Da

@e.d.u.a.r.ddx: Da

@alexa_baciu79: Da

6. Care este starea de spirit, pe care ai avut-o la finalul evenimentului? 

@tudor.cernea: Ușurare

@_lqvi_17_: O stare de bucurie.

@cmc__matei: Una foarte bună.La finalul evenimentului am fost foarte fericit.

@steli.323: Împăcat

@e_aly924: La finalul evenimentului starea mea de spirit a fost una bună.

@alexandru0507: Una bună

@dar.ia.967: Uimire

@claudiu_vilcica: Entuziasm, pentru că a fost o experiență plăcută și urma să ajung acasă, după o zi întreagă în care a fost destul de frig.

@e.d.u.a.r.ddx: Oribilă, am fost lăsați in pădure efectiv.

@alexa_baciu79: Fericită

7. Ai mai participa la un astfel de eveniment? Care este cauza acestui fapt?

@tudor.cernea: Da, a fost o experiență nouă.

@_lqvi_17_: Daa, plăcerea pentru curse.

@steli.323: Cel mai probabil o să particip la alte evenimente de genul acesta, deoarece reprezintă una dintre pasiunile mele.

@e_aly924: Da, deoarece am învățat multe lucruri noi și m-am distrat.

@dar.ia.967: Da. M-am distrat și am avut ocazia să încerc o experiență nouă.

@claudiu_vilcica: Da, cum am spus, îmi plac foarte mult sporturile cu motor și cred că m-am descurcat foarte bine în cadrul acestui eveniment.

@e.d.u.a.r.ddx: Și da, și nu, că am stat aproape 10 ore în același loc și deja era plictisitor după un moment dat, mai ales că nu aveam nici semnal.

@alexa_baciu79: Da

💙Dacă ești pasionat de lumea caroseriilor, ce mai aștepți? Alătură-te echipei Voluntariat Brașov și vei avea oportunitatea să participi la multe evenimente, de acest tip!

 

Comentarii