Mediu
  • 23-02-2023

♻️ Într-o lume în care dezechilibrele la nivel climatic și poluarea excesivă reprezintă o realitate, fiecare măsură luată în combaterea acestora reprezintă un act de implicare. Astfel, inițiativa pornită de către elevii participanți în programul de leadership LEADERS Explore, desfășurat de Fundația LEADERS, a fost preluată și s-a transformat într-un demers comun a două proiecte, „Plantează un copac, plantează o viață!” al Asociației ,,Educația Te Salvează” și proiectul Propark „Pădurea Urbană Metropolitan Life”, au fost plantați 170 arbori în zona CATTIA, cartierul Bartolomeu.

🌱 Întreaga inițiativă de plantare a copacilor a fost realizată prin intermediul colaborării între Voluntariat Brașov, Agentia Metropolitana Brasov, Primăria Municipiului Braşov, Metropolitan Life Brasov, Propark-Fundatia pentru Arii Protejate, Asociația Educația Te Salvează”, Liceul Tehnologic Silvic "Dr. Nicolae Rucareanu" din Brașov și Fundatia Leaders. Doar prin intermediul muncii în echipă și al implicării fiecăruia, astfel de proiecte pot deveni o normalitate.

👕 Voluntarii noștri ecologiști, alăturii de elevii Liceului Tehnologic Silvic, au îmbinat efortul cu distracția pe parcursul orelor în care au trebuit să care copăceii, să sape gropile acestora și să îi planteze, bucurându-se de ocazia acestui tip de educația nonformală. Ceaiul cald și timpul petrecut alături de prietenii lor, într-o acțiune de împădurire, a făcut întreaga experiență una plină de voioșie.

💙 Așa că, ce mai aștepți? Îți dorești să poți pune o cărămidă la zidul biodiversității din Brașov? Platforma Voluntariat Brașov te așteaptă să i te alături, pentru a participa la multe evenimente de acest gen!

📱Dacă ți-a plăcut postarea, nu uita să dai share acesteia, pe story! Prin share-ul tău, proiectele ajung să fie cunoscute de cât mai multă lume.
 

Comentarii