Clasa: Moderator
Iată-ne aici! O nouă zi în care am timp să scriu, un nou articol pe care voi să-l citiți. De data aceasta, am decis să abordez o metodă diferită de analiză a textelor. Asta nu înseamnă că nu voi discuta pe baza unei cărți pe care am citit-o, rumegat-o și dezbrăcat-o de toate esențele și tematicile sale, ci voi discuta doar despre câteva dintre poeziile din cartea Iuliei Stoichiț, „Bojack is Payne”, chiar după ce le-am citit, pentru a-mi exprima părerile la cald. Metoda prin care selectez poeziile despre care voi scrie este următoarea: Am citit, m-a atras, rezultă că voi vorbi despre ea, plus că le voi alege și pe cele cu un limbaj mai moderat. De ce fac asta? Simplu, pentru că vreau și că pot. Dacă nu vă convine acest lucru, vă invit să vă exprimați opinia în comentariile de la acest topic. [Da, vă manipulez, mă joc cu mintea voastră, astfel încât să comentați și voi odată la articole.]
În caz că vă întrebați, ceea ce probabil că nu faceți, dar eu tot am să vă spun, am ajuns să citesc această carte printr-o distorsiune a unui degajament foarte interesantă. Mai exact, am fost cu o prietenă (te pup Mede), la un maraton de poezie, acolo unde am avut ocazia să o cunoaștem pe Iulia Stoichiț, o fire pe care aș numi-o cel puțin excentrică, în raport cu normele pe care societatea i le impune unei femei aflate în jurul vârstei de douăzeci și opt de ani. Poeziile ei ne-au vrăjit pe amândouă, prin bizarul și neortodoxismul de care dădeau dovadă. Așa că, iată-ne aici împreună, despicând firul în patru asupra poeziilor sale.
Pentru cei care se întreabă de unde provine numele volumului de poezie, dați un search pe Google cu „Bojack Horseman”. Atenție, depresia și introspecțiile spirituale sunt două efecte adverse ale serialului Netflix. Haideți să intrăm în pâine, fiindcă nu mai am chef să scriu la introducerea asta mastodontică!
„Originea lumii sau Controlul calității corpurilor”
Sinceră să fiu, m-a atras acest text pentru menționarea romanului „Lolita”, al lui Nabokov. Romanul este unul dintre preferatele mele din literatura clasică, iar contextul în care este pus în text mi s-a părut de-a dreptul ofertant, chiar provocator. Avem parte de ipoteza conform căreia romanul a avut o oarecare importanță la perpetuarea normei sociale ca femeia să fie epilată în zonele intime. După cum este bine cunoscut acest fapt, Lolita este în roman despre o tânără de paisprezece cu o frumusețe aparte, care îl intrigă pe Humbert, un bărbat în jurul vârstei de treizeci și șase de ani. De aici, apar tot felul de teorii dezvoltate pe parcursul timpului, de la apariția creației literare, cu privire la starea mentală a lui Humbert, și a componentelor care l-au făcut să devină obsedat după Lolita.
În poezie, ni se prezintă romanul „Lolita”, ca fiind un fel de emblemă pentru afinitatea bărbaților față de femeile mai tinere, care ascund o perversitate delicioasă în interior. Astfel, apare și corelația cu epilatul, tinerețea fiind echivalată cu lipsa părului pubian. Mi se pare o teorie fascinantă, dacă te gândești că un roman a putut avea un astfel de impact asupra mentalului colectiv, dar așa cum ne este prezentat în continuare, acest lucru nu are o veridicitate confirmată.
În același timp, aș dori să remarc finalul, ideea aceasta avându-mi empatia pentru o anumită perioadă a vieții mele, când îmbrățișam oarbă ideile feministe exacerbate, și anume conform căreia trebuie să ne luptăm cu instinctul de a ne epila, epilarea fiind o componentă a patriarhatului. Cu timpul, am ajuns să realizez că o fac pentru starea mea de bine, fiindcă nu este sentiment care se compară cu trupul proaspăt epilat, învelit în cearceafuri reci și fine.
„tot vederi poștale cu Alana Payne- numărul 1”
Mi-a plăcut poezia aceasta pentru simplul fapt că mi se pare de-a dreptul bizar să te chinui să o conceptualizezi. Este frumoasă în sine, transfigurarea de la apă către meduză, și apoi la insulă. Dacă ar fi să o dau în bălării, aș putea chiar spune că reprezintă o metafora asupra evoluției în viață, cum ne naștem din mic și devenim o structură componentă a societății, de care alte persoane depind.
„Alana Payne și coregrafia violenței simbolice”
Am ales poezia asta pentru referința la „Django: Unchained”, fiindcă sunt un Tarantino simp. De asemenea, mi s-a părut că are o graficitate aparte, prin felul în care eul poetic simte o răbufnire a sentimentelor sale de adversitate față de respectiva persoană, materializându-le prin glonțul ce trece prin corpul de silicon.
„Alana Payne și mini jurnalul de vise- numărul 4”
Mi se pare doar tipul de poezie în care ne regăsim cu toții. Nu-mi poți spune că nu ai avut parte de astfel de vise mai fierbinți cu diverse persoane, iar momentul în care te trezești se simte precum un duș rece în apele Antarcticii. În nouă versuri a putut cuprinde tot erotismul unui astfel de vis, dar și șocul pe care îl ai în momentul în care te reîntâlnești cu realitatea crudă.
„500 Days of Alana Payne. Or maybe not”
Sinceritatea fără perdele, în niște cuvinte atât de simple, atât am de spus! Am citit și am simțit cum mesajul m-a atins din plin, descriind goliciunea sufletului după ce a avut loc goliciunea trupului. Starea aceea de singurătate, care îți cuprinde fiecare fibră din corp. Jos pălăria, atât pot să spun!
Cât despre tema voluntariatului, nici nu am idee de unde să încep! Sunt abordate atât de multe teme ale societății actuale în poeziile Iuliei Stoichiț, încât pot spune că mesajul fiecăreia ne ajută să vedem lumea într-o anumită perspectivă, să vedem și jumătatea crudă și goală a poveștii. Fie că este vorba despre un construct social, precum în „Originea lumii sau Controlul calității corpurilor”, sau despre singurătatea resimțită în „500 Days of Alana Payne. Or maybe not”, cred că avem ceva de învățat din versurile citite, un anumit lucru care să-și pună amprenta în inima noastră.
Citatul meu preferat din carte, e atât cu intenție, cât și cu direcție:
„Doamne ajută că există bărbați pe care să îi înjuri, până ți se formează vocea poetică! ” (Amin, aș mai adăuga eu.)
Ultima editare 22/12/2022 13:01