Clasa: Moderator
Acest întreg articol a pornit efectiv de la o glumă din interiorul Voluntariat Brașov. Pentru a vă putea explica întreg conceptul din spatele operei de artă, trebuie, bineînțeles, să vi-o arăt mai întâi. Din păcate, în momentul actual, forumul nostru magnific, ce pare a avea o interfață asemănătoare cu cea a Hi5-ului nu îmi permite acest lucru. Dar, am să vă ofer oportunitatea de a apăsa pe un link, pentru a putea vedea creația în toată ironia ei:
„The Gossips” de Norman Rockwell
Probabil că vă întrebați care este gluma care a dus la apariția acestui întreg articol. Având în vedere faptul că am acordul șefului pentru a vă spune, here we go: În interiorul Voluntariat Brașov există SVI (Serviciul Voluntarilor de Informații), prin care toate bârfele se scurg până la urechile șefului, multe dintre acestea fiind chiar despre el.
Astfel, după ce stai și analizezi ceva timp întreaga creație artistică, ajungi să realizezi că întreaga esență a societății este ascunsă la vedere, de fapt. O catenă nesfârșită de înflorituri, din care toți ne hrănim. Putem spune că toți trăim pentru pentru drame, iar această pictură ne prezintă această realitate crudă în cea mai pură formă a sa. Dar, dacă stai să rumegi acest fapt, ajunge să nu fie atât de crud cu adevărat.
La o adică, și basmele au fost în faza lor inițială bârfe înflorite, care au ajuns cu timpul să devină o parte integrantă a folclorului. O mare parte a „creativității” care a dus la nașterea a numeroase filme și cărți, s-a transmis prin intermediul bârfelor. Da, în ziua de azi avem drepturi de autor, dar plagiatul prin graiul viu încă se practică în masă. Spre exemplu, profesorul meu de română vorbise la un moment dat, în timpul orei, despre bătrânii care joacă table în parcul Someș, și despre felul în care aceștia pot de la un subiect banal să divage către alte un milion de subiecte de neimaginat. E inimaginabil faptul că pot pleca de la sticla de bere și să ajungă la sensul vieții. Și bineînțeles că de la această povestioară a profesorului meu, m-am gândit să fur din această istorisire și să o folosesc la un viitor text. [În cazul în care voi scrie acel text, îl voi publica în continuarea articolului, la acest topic.]
În ceea ce privește munca voluntară a tabloului, trebuie să recunoaștem faptul că în spatele unei asemenea bârfe monumentale, trebuie să existe o munca de grup titanică. La fel ca în jocul copilăriei „Telefonul fără fir”. Astfel, oamenii ajung să creeze o poveste ce aparține mai mult domeniului fantastic. Chiar dacă este un măr putred de la început, prin minciuna pe care femeia în vârstă a spus-o, fără acea pată de venin, acest tablou nu ar fi luat naștere, pentru a fi văzut de noi, și mai apoi comentat.
În final, pentru doritori, propun ca întreg topicul să fie acaparat cu povești despre bătrânii care joacă table în parcul Someș și care aberează despre vrute și nevrute!
Ultima editare 29/12/2022 13:01
Clasa: Utilizator
Cornel şi Costel
-Băi Cornele, joc eu cu negrele şi îţi las azi prioritate.
-Joacă, Costele, şi cu rozele şi cu violetele că eu tot te rup în două.
-Zaruri ai adus?
-N-am adus. Cerem de la Ciprian. spune bătrânul în timp ce așează piesele pe una din mesele de ciment vopsit în carouri ale parcului Someş. Ciprianeeeee! Adu, taică, zarurile alea că ţi le dau eu deseară la bloc. Jucăm şi noi o tablă cinstită că oricum tu ai terminat şi te aşteaptă nevasta acasă.
Un tânăr numai piele şi os, cu bustul gol şi o pereche de pantaloni de trening gri, se apropie de cei doi bătrâni şi le întinde două zaruri albe şi mari cât buricul unui deget de om muncit.
-Zaruri bune să aveţi că sănătatea v-a lăsat de mult!
În timp ce tânărul se îndepărtează, unul dintre bătrâni, cel mai bine făcut şi cu mustaţa mai deasă, spune:
-I-auzi la el ce comentează, Cornele! Nu i-ar fi ruşine? Mai ieri, alaltăieri era pitic în faţa scării, îi ştergea biata mumă-sa mucii de la nas şi îi trăgea pantalonii ca să nu rămână în fundul gol şi acuma a dat tupeul în el.
-Nu te lua, mă, de băiat! Tupeist, netupeist, rău nu o duce. Nevastă frumoasă are, copii sănătoşi are, loc de muncă bine plătit are, zaruri are. Ce ai tu din toate astea? Nici două zaruri!
-Zaruri n-ai nici tu, bă. N-ai nici copii şi nici serviciu bine plătit nu ai avut. Numa’ pe Claudiţa. Bucătăreasă bună, femeie muncitoare, nevastă grijulie. Atâta noroc ai avut tu, Cornele!
-Auzi la el cum vorbeşte de femeiuşca mea!
-Bine-i zici femeiuşcă.
Cornel scapă zarurile pe asfalt şi înjurând printre buze, se apleacă, rupt de şale, să le ridice. Le amestecă în pumn, le aruncă şi zice:
-Patru, trei, bun zar, n-am ce comenta. Da’ stau şi mă gândesc la ziua când am cunoscut-o eu pe Claudiţa mea, că doar în acte a mea e. Îi sclipeau ochii după mine, că doar frumos am fost cândva, iar când mi-a văzut pletele în vânt, privirea ca valurile mării şi buzele ca fraga, a ştiu că nu mai are scăpare. Da’ afurisita nu s-a lăsat. Nici măcar nu s-ar fi întors către mine când îi vorbeam. Îşi zicea în capul ei că degeaba e frumos dacă nu-l duce capul. Încăpăţânarea pe pământ, Claudiţa nu-mi dădea nici un semn. Nu-mi vorbea, nu-mi zâmbea, nici nu se gândea la mine.
-Vai, Cornele, te apucară melancoliile!
-Lasă-mă să termin că povestea asta nu o mai auzi tu niciodată!
-De parcă n-aş mai fi auzit-o de zece ori până acum. Dar, în fine, povesteşte-mi!
-Şi apoi să vezi când s-a angajat la fabrică şi m-a zărit acolo. Şireata numai pe tură cu mine lucra, iar când m-am dus într-o zi să îi dau un borcan cu dulceaţă de roze de la mama, toată, toată s-a făcut bujor. În viaţa mea n-am văzut aşa o roşioară coaptă. Rușinoasă foc femeia asta. 30 de zile s-o conving să ieşim la o cafea. O lună întreagă, Costele, tu îţi dai seama? Doi ani să o sărut şi nouă ani să mă însor cu ea ca apoi să zică lumea că nu e femeie la locul ei. Ce o fi fost în capul ei numai Dumnezeu ştie. Ea zice că aşa îi e firea, că a fost crescută bine şi se lasă greu cucerită, ca o lady. Zice că m-a iubit de când m-a văzut. Eu ştiu câte a gândit ea, dar ea nu ştie ce e în sufletul meu de când mi-o bârfeşte toată scara. Pe ea nici nu o interesează. Eu nu dorm noaptea de grija lumii. Costele, femeia asta mă omoară, tu înţelegi? Şi ei nu îi pasă, nu îi pasă de nimic. Stă toată ziua şi freacă lingura de lemn în tocăniţă.
-Şi eu ce să-ţi fac, Cornele? Dă-i cu zarul că vine ploaia şi nu terminăm partida asta.
-Halal prieten îmi eşti. Doi, cinci, urâtă treabă!
-Bă Cornele, da tu îl mai ţii minte pe Cosminuţu?
-Care, mă? Ăla de la 16 ani fuma pe scara blocului şi ne cânta nu ştiu ce de n-avea ritm?
-Ăla, mă! Tu ai auzit că şi-a băgat minţile în cap, a plecat la facultate în Olanda şi acum e corporatist?
-Ei, flori! Şi câţi bani face, mă?
-Douăj’ de mii de euro pe lună. Da sigur fură, n-ar cum să nu fure. Ceva nu e curat la mijloc. Ori ia banii de la mai mari ori lucrează pentru ocultă.
-Vorbeşti prostii!
-Da, bă, face şi el cum a făcut Catrinel de la 2. S-a angajat avocată în Suedia, a lucrat cu parlamentari, a furat de la ei din casă şi acum uite ce bine o duce. Are vile prin Dubai, apartamente în New York şi un teren moştenit de la nu ştiu ce mătuşă la Ciorogârla.
-Şi ce ţi-a venit aşa oftica?
-Ce oftică, mă? Tu vezi câtă corupţie pleacă dintr-un singur bloc? Îţi dai seama câtă corupţie e în toată ţara şi câtă răspândim prin Europa? Uite încă un exemplu: Cornelia de la 7 a plecat să fie doctor în Germania. Are casă, familie şi bani mulţi, dar să nu-mi spui tu mie că nu îi bagă şi pacienţii prin buzunare.
-Da, că aia or fi aşa ca noi! Eu nu cred.
-Carol o duce şi mai bine, bucătar la nu ştiu ce restaurant de fiţe prin Franţa. Nu-mi spune tu mie că nu câștigă mai mult din ciubucuri decât din salariu.
-Costele, eu îţi zic sincer că numa’ fierbe invidia în tine că nu ai ieşit niciodată din judeţ, dar apoi din ţară. Copiii ăştia au muncit, au învaţat ca să ajungă unde sunt. Tu nici tabla înmulţirii n-ai învăţat-o. Noi, care nici două zaruri nu suntem în stare să cumpărăm, nu ar trebui să comentăm de viaţa altora.
-Când nu înţelegi viaţa, mănânci rahat. Şase, şase, poartă în casă!
-Hai că m-am enervat! Să-i duci zarurile lu’ Cipică şi pe mine să nu mă mai cauţi.
-Da’ zarurile tu să i le duci că tu le-ai cerut!
Şi atunci Costel apucă să se ridice, să dea toate tablele pe sub masă şi să plece. Cu toată durerea de şale, Cornel stătea aplecat şi strângea piesele de sub masă, iar Costel pleca bodogănind.
Pe trecerea de pietoni din faţa cârciumi unde mergea Costel să-şi înece amarul împreună cu alţi cetăţeni cu opinii controversate, o maşină trece cu o viteză necontrolată, loveşte bătrânul şi calcă pe capul lui cu ambele roţi de pe partea stângă. De la volanul Trabantului verzui, Claudiţa exclamă:
-Ah, încă unul! Imediat termin cu bârfa din cartier. Le arăt eu ce face Claudiţa. Îl mai am pe Corneluşul meu şi apoi pot să încep matriarhatul!
Ultima editare 29/12/2022 15:03