
Clasa: Moderator
Practic, prin acest articol încalc prima regulă a Fight Club, și anume aceea că nu trebuie să vorbești despre Fight Club. Dar, să o luăm cu începutul, fiindcă nu este frumos să încep cu bălăriile mele încă de la început. Vreau să menționez faptul că prima oară am văzut filmul de două ori, după care am citit cartea pe care este bazată filmul, scrisă de către autorul Chuck Palahniuk, după care am mai văzut de două ori filmul. Pot spune că este un medicament eficient pentru momentele în care simți cum depresia îți roade oasele până la măduvă, acesta este și motivul pentru care am simțit nevoia să scriu acest articol. Ne apropiem de sfârșitul anului, frigul ne îngheață sângele, oboseala se joacă cu mintea noastră precum un magician, iar faptul că cel mai probabil nu am îndeplinit nici jumătate dintre rezoluțiile de la început de an cu siguranță nu ajută. Dar, ăsta nu este un motiv să nu mai mănânci cozonacul cald al bunicii; nu mai ai cum să slăbești ălea cinci kilograme în două săptămâni, deci bagă sarmalele acelea cu smântână fără vreun regret în spate.
Am făcut puțină căutare pe Pinterest, fiindcă n-am ce face cu timpul meu liber, chiar dacă am vreo douăzeci de cărți pe raft care urlă la mine să le citesc, așa că am găsit un material introductiv în limba engleză, cu privire la cartea pe care este bazat filmul „Fight Club”. Filmul și cartea sunt aproape identice, chiar dacă viziunea artistică a regizorului David Fincher își pune amprenta asupra felului în care percepi mesajul din spate. Așa că, vă las materialul în link-ul următor, pentru cei interesați, care vor să-și umfle ochiul și să piardă vreo doi dinți în universul Fight Club.
Linkul către material: https://pin.it/6CAtQdL
Filmul începe cu finalul. Efectiv asta este cea mai bună descriere a începutului, fiindcă este cea a cărei acuratețe este aproape la fel de pură ca explozibilul lui Tyler Durden, un personaj cheie pe parcursul întregii acțiuni. Voi discuta doar despre cele trei personaje în jurul căreia povestea se învârte cu precădere (de fapt două, pentru cunoscători), urmând după aceea să explic care le este impactul asupra opiniei sociale a personajelor secundare, cele care construiesc „gloata”, ca să mă exprim frumos.
În primul și în primul rând, îl avem pe narator, interpretat de către Edward Norton, un actor care eu consider că merită o apreciere mult mai mare din partea cinefililor, având în vedere că a avut roluri impecabile în alte filme, precum „The French Dispatch”, apărut la finele anului trecut, al regizorului cu cadre superbe Wes Anderson, Edward Norton apărând și în filmul „The Grand Budapest Hotel”, al aceluiași regizor, el fiind și actorul care a jucat în primul film „Hulk”, ajungând din cauza unor neînțelegeri contractuale să fie înlocuit de actorul Mark Ruffalo în Universul Cinematic Marvel. Faptul că am ajuns la un serial de doi bani precum „She Hulk” este un subiect pe care sper să nu fiu nevoită să-l abordez niciodată, fiindcă nu doresc să-mi mutilez inima, la gândul că regizorii acelui serial, chiar dacă nu merită această titulatură, și-au bătut joc de un personaj legendar precum Daredevil, al cărui serial rămâne unul dintre cele mai bune văzute de mine de-a lungul celor șaisprezece ani de existență pe acest pământ.
Oricum, am ajuns de la „Fight Club”, la „She Hulk”, ceea ce cu siguranță nu este un semn de bun augur. Cel mai bine este să revenim la rolul lui Edward Norton în film, și anume acela al naratorului. În introducerea sa, aflăm că lucrează pentru o companie auto, că are o viață monotonă în care trebuie să călătorească cu avionul constant, pentru a vedea defecțiunile apărute la diverse modele de mașini ale companiei unde este angajat, și ne este prezentat faptul că suferă de insomnie acută. Care credeți că este metoda pe care a găsit-o, pentru a scăpa de această problemă? E puțin complicat să explic, dar am să încerc să mă rezum la a spune că în lume, există tot felul de adunări săptămânale, pentru oamenii care au diverse probleme medicale. Un fel de adunări ale alcoolicilor anonimi, doar că pentru cei cu cancer la testicule sau pentru cei aflați cu boli neuronale. În cadrul acestor întâlniri, persoanele își spun trăirile de viață, urmând să aibă parte de un moment în care se strâng în brațe cu o altă persoană și plâng. Într-o modalitate de-a dreptul bizară, asta pot spune cu certitudine, acest lucru îl face pe narator să nu mai aibă parte de insomnie. (Citiți „Moș Goriot” de Honore de Balzac și nu veți mai avea parte de insomnii, vă asigur, mă chinui de două săptămâni să o termin, mereu ajung să adorm cu ea în brațe; și „Procesul ” de Franz Kafka este o alegere bună, îți face creierul să amețească și ajungi să ai parte de vise psihedelice la fiecare zece pagini citite.) Problema apare în viața naratorului atunci când o întâlnește pe Marla Singer, interpretată de Helena Bonham Carter.
Din nou, avem de-a face cu o actriță care merită mai multă recunoaștere pentru rolurile pe care aceasta le-a jucat de-a lungul timpului. Fie că o cunoașteți din filmele „Harry Potter”, unde juca rolul lui Bellatrix Lestrange, fie din multele sale colaborări cu regizorul Tim Burton, trebuie să recunoaștem faptul că dubioșenia acestei femei o face de-a dreptul fascinantă. A fost născută pentru a juca personaje negative, sau a căror trăsături reprezintă calități morale invers proporționale cu cele ale unei persoane dintr-o societate decadentă. În film, o întâlnim pe aceasta pentru prima dată la una dintre întâlnirile săptămânale la care naratorul participă. Acesta observă că și ea începe să frecventeze aceleași cercuri ca el, frica deconspirării căzând asupra sa. Ajung să facă un pact, împărțindu-și fiecare întâlnirile la care să participe.
În continuare, naratorul se întâlnește cu Tyler Durden, care este cu siguranță spuma filmului, cel mai interesant personaj, maestru în arta manipulării, și un chimist aproape la fel de priceput ca Heisenberg din serialul legendă „Breaking Bad”. Tyler Durden este interpretat de Brad Pitt, iar în situația în care nu știi cine este acest actor, îmi cer scuze, dar înseamnă că nu ai văzut vreun film în toată viața ta. Am să spun doar că sunt foarte curioasă să văd în zilele care urmează un nou film cu acesta care va fi lansat în cinema, numit „Babylon”, al regizorului Damien Chazelle, geniul din spatele cinematografiei pentru filmele „Whiplash” și „La La Land”. În film, Tyler Durden este acest idol al bărbaților, cel care ajunge prin formarea acestor „cluburi de luptă”, să-și formeze o armată de bărbați care nu au avut un tată activ în viața lor, care au ajuns prin dădăcirea excesivă a mamelor să devină niște pămpălăi de primă clasă. Fiind un maestru al manipulării, ajunge să îi convingă pe membrii grupării sale că trebuie să se detașeze de orice bun material, și să ducă o viață cât mai simplă cu putință, scopul principal al acestora trebuind să devină aducerea haosului pe pământ.
Restul, vă las pe voi să înțelegeți, ceea ce vă pot asigura este faptul că plot twist-ul de la final al filmului m-a lăsat mască, nu mă așteptam deloc să se întâmple asta, iar rare sunt momentele când nu mă prind ce are să se întâmple. În continuare, haideți să vorbim despre elementele care implică voluntariatul din această carte. Da, pare ciudat să spun că găsim voluntariat într-un film plin de violență și bătăi, dar așa cum am spus și în începutul acestui articol, filmul ăsta este un medicament extrem de bun împotriva depresiei. Cumva, faptul că te face să ajungi cu picioarele pe pământ, și să realizezi ce viață privilegiată și confortabilă duci, te ajută în a te motiva să îți revi din starea de sensibilitate și fulg de nea. Pe scut, prin intermediul personajului Tyler Durden, ajungi să realizezi faptul că avem parte de o viață atât de corporatistă, în care esența noastră umană aproape că este extirpată. Așa că, pot spune că cel puțin în cazul meu, filmul acesta mă ajută să-mi revin din momentele de neputinciozitate, chiar dacă este o metodă puțin cam radicală pentru subconștient.
Concluzionând, prin prisma punctului meu de vedere, orice băiat de pe lumea asta ar trebui să vadă măcar odată acest film, pentru a înțelege mesajul pe care dorește să îl transmită. În același timp, trebuie să nu te lași influențat mult prea tare de acesta, fiindcă poți ajunge în partea întunecată a gândirii, în zona eco fasciștilor. Rămâne unul dintre filmele mele preferate, mai ales din cauza finalului neașteptat.
Cât despre citatul meu preferat din film, este următorul:
Cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie, cu bani pe care nu îi avem, ca să impresionăm persoane de care nu ne place.
Ultima editare 15/12/2022 00:12