Distribuie:
Primăria Brașov
82 / 125
Bulevardul Eroilor 8, Braşov, Braşov
Sportiv
Finalizat

Tradiționala competiție sportivă ”Crosul 15 Noiembrie 1987” se va desfășura  anul acesta în 12 Noiembrie 2023. În cadrul unui parteneriat dintre Primăria Municipiului Brașov, Asociația 15 Noiembrie 1987 și Federația Română de Triatlon sunt organizate evenimentele sportive care vor comemora 36 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Brașov din 15 Noiembrie 1987. Acestea includ, pe lângă tradiționalul cros popular – aflat la ediția a 34-a și Campionatul National de Duatlon Sprint (probe de alergare și bicicletă)  și Trikids, concurs de duatlon destinat copiilor între 6-15 ani.

Dacă vrei să participi ca voluntar în cadrul evenimentului te poți înscrie până în data de 02.11.2023.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor trebuie să ai minim 16 ani și să ai la activ cel puțin un eveniment de voluntariat pe platforma Voluntariat Brașov sau un alt eveniment sportiv, la care ai dat dovadă de seriozitate, devotament și implicare.

Organizatorii își asumă să ofere voluntarului înscris în termenul limită:

 - 1 tricou de voluntar;

 - un sandwich/o gustare (în cazul în care postul unde vă fi poziționat voluntarul nu este post de revitalizare/alimentare);

 - diploma de voluntar;

 - alte materiale promoționale furnizate de sponsori;

 - Training necesar pentru fiecare dintre departamente și task-uri

 - Badge de voluntar

 

Avem nevoie de ajutorul tău în următoarele departamente:

Logistică și amenajare

-desfășurare competiții Cros 15 Noiembrie 1987, CN Duatlon Sprint, Trikids

desfășurare Zona kit-uri și garderobă (care conține partea de expoziții, înregistrări, ridicare kit-uri alergători, acreditări)

desfășurare Cheering Zones (Start, Finish, în anumite locuri de pe traseu)

desfășurare festivități de premiere

desfășurare puncte hidratare

Te așteptăm alături de noi!

Început:

10 noiembrie 2023 11:46

Sfârșit:

12 noiembrie 2023 16:30


Evenimentul a început


Abilităti:

Sportiv (Începător)

Locație