Distribuie:
Asociatia Tot Mai Verde
3 / 5
Lacul Noua, Brasov, Braşov, Braşov
Practica
Finalizat

Bicicliști din toate colțurile Brașovului!
Hai să vedem câți suntem de fapt!
În cadrul Forumului Orașelor Verzi, Asociația Tot Mai Verde, organizatorii Masei Critice au plăcerea să vă invite la Parada Bicicletelor, un eveniment dedicat tuturor bicicliștilor din orașul acesta și nu numai!
Scopul este să înțelegem atât noi, utilizatorii de biciclete, cât și autoritățile, cât de mulți suntem și să încurajăm accelerarea dezvoltării infrastructurii velo în Brașov.
Așadar, invitația este adresată tuturor celor care dețin o bicicletă și își doresc să poată merge cu ea prin oraș în deplină siguranță.
Ne vom întâlni duminică, 12 septembrie, începând cu ora 15, la Lacul Noua, în zona Debarcaderului. Validarea înscrierilor și înmânarea tricourilor va fi până la ora 15:45.
Parada va începe la ora 16 pe Calea Bucuresti, Str. Toamnei, B-dul M. Kogălniceanu, Str. Iuliu Maniu și Str. Mureșenilor până în Piața Sfatului.
La final îi vom premia simbolic pe cel mai tânăr și cel mai în vârstă participant.
Spre deosebire de Masa Critică, la Parada Bicicletelor va trebui să vă ÎNSCRIEȚI folosind acest link, deoarece vom pregăti aproximativ 300 de tricouri super faine pentru primii 300 înscriși și ne-ar plăcea să vi se potrivească și să le purtați la viitoarele ediții de Masa Critică.
Așadar, hai să vedem cât de mulți suntem, 12 septembrie 2021, începând cu ora 15, Lacul Noua, pe bicicletă!

Acest eveniment va fi filmat. Participarea la acest eveniment va implica faptul că sunteți conștienți de acest lucru și de acord cu acest lucru. Imaginile vor fi folosite în materiale pentru promovarea activităților viitoare

Înscrierea se face folosind acest formular: https://forms.gle/NMXbRsqC7R32tKhG9

Început:

17 septembrie 2021 09:34

Sfârșit:

17 septembrie 2021 11:34


Evenimentul a început


Abilităti:

Sportiv (Începător)

Locație