APRINDE FLACĂRA IERNII. INSPIRĂ VIITORUL.

Devino voluntar oficial pentru FOTE Brașov 2027 și ajută-ne să-i reunim pe cei mai buni tineri sportivi ai Europei.

14 – 21 FEBRUARIE 2027, BRAȘOV, ROMÂNIA

CE ESTE FOTE?

FOTE – Festivalul Olimpic al Tineretului European – este cel mai important eveniment sportiv continental dedicat tinerilor. FOTE reprezintă o platformă de referință pentru următoarea generație de sportivi europeni de elită și cuprinde atât ediții de vară, cât și de iarnă.
FOTE Brașov 2027 va aduce spiritul Jocurilor Olimpice pe zăpada și gheața României, pentru a doua oară, reunind sute de tineri sportivi de elită, care vor concura în disciplinele de iarnă de top ale Europei, în inima Munților Carpați. În perioada 14–21 februarie 2027, cei mai buni sportivi europeni, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, reprezentând 50 de țări europene, vor concura, vor trăi experiențe unice și își vor depăși limitele împreună.

POARTA CĂTRE JOCURILE OLIMPICE

FOTE reprezintă una dintre cele mai importante rampe de lansare pentru viitoarele stele ale sportului european. Festivalul le oferă tinerilor sportivi prima experiență cu adevărat olimpică, trăită din plin – de la Ceremonia de Deschidere și Flacăra Olimpică, până la emoția unei competiții multisport de mare anvergură.

VALORI FUNDAMENTALE

  • Excelență: Înseamnă performanță la cel mai înalt nivel al tineretului european și dorința de a da tot ce avem mai bun. Nu este doar despre victorie, ci despre curajul de a ne depăși limitele, bucuria de a participa și dorința de a deveni, zi de zi, mai buni.
  • Prietenie: Sportul este un limbaj universal care apropie oamenii și creează legături dincolo de granițe. Tineri din culturi și țări diferite se întâlnesc, se cunosc și construiesc relații bazate pe respect, solidaritate și prietenii care pot dura o viață.
  • Respect: Adevărata competiție înseamnă mai mult decât performanță. Înseamnă fair-play, respect pentru adversari și reguli, integritate și grijă față de mediul înconjurător.

DE CE SĂ FII VOLUNTAR?

Voluntariatul la Festivalul Olimpic al Tineretului European îți oferă șansa de a păși pe scena internațională și de a deveni parte din povestea unei noi generații de sportivi. Nu vei fi doar alături de ei, ci vei contribui la momentele care se scriu acum și care vor rămâne în istoria sportului european.

DĂ STARTUL VIITORULUI TĂU PROFESIONAL

Dezvoltă-ți abilitățile

Câștigă experiență practică în organizarea de evenimente internaționale, logistică, social media, marketing, sustenabilitate, safeguarding și comunicare în limbi străine.

Îmbogățește-ți CV-ul

Crește-ți șansele în carieră cu un certificat de voluntariat prestigios, recunoscut la nivel internațional și semnat de Comitetul de Organizare Olimpic.

Construiește-ți o rețea internațională

Cunoaște profesioniști din lumea sportului, lideri implicați în comunitate și voluntari extraordinari din toate cele 50 de țări europene.

FĂ PARTE DIN MIȘCAREA OLIMPICĂ

Fii ambasadorul țării tale

Reprezintă-ți țara și contribuie la primirea celor mai promițători tineri sportivi ai Europei.

Trăiește valorile olimpice

Pune în practică leadershipul, munca în echipă și fair-play-ul într-un mediu dinamic și plin de energie.

Creează legături pentru o viață

Alătură-te unei comunități internaționale de oameni pasionați și implicați și construiește prietenii care trec dincolo de granițe.

BENEFICII EXCLUSIVE

Uniforma oficială a echipei de voluntari

Primești kitul oficial FOTE, cu echipament de calitate, creat special pentru voluntari și adaptat condițiilor de iarnă.

Mese și hidratare

Beneficiezi de mese și băuturi pe durata schimburilor, pentru a avea energia necesară pe tot parcursul zilei.

Transport oficial inclus

Ca voluntar FOTE, beneficiezi de acces 100% gratuit la sistemul oficial de transport al evenimentului, care te conectează cu cele 7 locații de competiție descentralizate și centrele dedicate voluntarilor.

Acces exclusiv

Trăiește competițiile de elită și ceremoniile oficiale din culise și descoperă ce se întâmplă în spatele unui eveniment internațional de anvergură.

CARE ESTE SUPERPUTEREA TA?

În spatele oricărui eveniment extraordinar se află oameni care fac lucrurile să se întâmple. Alege rolul care ți se potrivește și alătură-te Gardienilor Carpaților (The Guardians of the Carpathians). Pregătește-te pentru o călătorie captivantă în culisele FOTE Brașov 2027!

SUNT UN INOVATOR ECO

Devino Gardian al Sustenabilității (Guardian of Sustainability).
Dacă îți pasă de planetă, transformă grija pentru natură în acțiune. Vei ajuta la protejarea munților noștri, vei promova soluții sustenabile și vei contribui la reducerea impactului festivalului asupra mediului. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi!

SUNT UN ÎNGER PROTECTOR

Devino Gardian al Siguranței și Protecției (Guardian of Safeguarding).
Ești acea persoană empatică la care ceilalți apelează cu încredere? Empatia ta poate contribui la crearea unui mediu sigur și incluziv. Vei fi alături de sportivi și voluntari, promovând fair-play-ul, o atmosferă pozitivă și descurajând orice formă de bullying, atât pe teren, cât și online. Fii sprijinul care face diferența!

SUNT SUFLETUL COMUNITĂȚII

Devino Gardian al Ospitalității (Guardian of Hospitality).
Dacă ești sociabil și îți place să cunoști oameni noi, locul tău este în centrul acțiunii. Vei întâmpina delegațiile internaționale, vei ghida oaspeții veniți din toate colțurile lumii și vei contribui la atmosfera din locațiile probelor de iarnă. Fii tu cel care dă startul bunei dispoziții!

SUNT OMUL DIN SPATELE SCENEI

Devino Gardian al Logisticii (Guardian of Logistics).
Îți place ca lucrurile să fie bine organizate și să știi mereu ce se întâmplă și unde? Vei ajuta la organizarea transportului, la programarea activităților și la rezolvarea rapidă a provocărilor din culise. Fără tine, festivalul nu s-ar pune în mișcare!

SUNT CREATOR DE CONȚINUT

Devino Gardian al Media & Vibe (Guardian of Media & Atmosphere).
Ești mereu pe TikTok și Instagram sau îți place fotografia? Surprinde emoțiile FOTE direct de pe teren! Vei crea conținut live, te vei ocupa de zonele dedicate fanilor și vei filma alături de profesioniști pentru documentarul oficial al festivalului. Arată lumii culisele FOTE prin ochii tăi!

SUNT COECHIPIERUL PREGĂTIT PENTRU ORICE PROBĂ

Devino Gardian al Pârtiilor (Guardian of the Slopes).
Dacă iubești zăpada și sporturile de iarnă, trăiește competiția chiar de pe pârtie. Vei fi în mijlocul acțiunii: vei sprijini arbitrii, vei ajuta la pregătirea echipamentelor sportive și te vei asigura că timpii de cronometrare sunt corecți. Trăiește energia campionilor de la doar câțiva metri distanță!

SUNT CEL CARE CONECTEAZĂ TEHNOLOGIA CU PERFORMANȚA

Devino Gardian al Inovației (Guardian of Innovation).
Pasionat de tech, gaming sau gadgeturi? Tehnologia ține festivalul în mișcare. Tu te vei asigura că rezultatele live ajung rapid pe ecrane, că rețelele funcționează perfect și că centrul media are tot ce îi trebuie. Transformă-ți abilitățile digitale în acțiune!

SUNT GHIDUL PRIETENIEI FĂRĂ GRANIȚE

Devino Gardian al Culturii & Incluziunii (Guardian of Culture & Inclusivity).
Limbile străine sunt superputerea ta pentru a lega prietenii din întreaga lume. Vei fi ghidul și sprijinul delegațiilor internaționale, ajutându-le să se adapteze, să se simtă înțelese și să aibă parte de o experiență extraordinară în România. Româna, engleza și zâmbetul tău deschid orice ușă!

CĂLĂTORIA TA

De la descoperirea superputerii tale până la celebrarea unei experiențe FOTE de neuitat.
 

Descoperă

 

Aplică

 

Învață

 

Experimentează

 

Sărbătorește

CE PRIMEȘTI?

Statutul de Gardian al Carpaților vine cu o serie de avantaje exclusive, gândite să te susțină pe durata activității, să contribuie la dezvoltarea ta și să transforme experiența FOTE într-una de neuitat.

AVANTAJE PREMIUM PENTRU EVENIMENT

 

Kit Oficial de Voluntar

Primești setul oficial de îmbrăcăminte de iarnă FOTE, creat pentru confortul tău pe durata activităților desfășurate pe pârtii, patinoare și în celelalte locații ale evenimentului.
 

Acreditare Oficială FOTE

Primești acreditarea care îți oferă acces în zonele necesare rolului tău și șansa de a descoperi din interior atmosfera unui eveniment olimpic internațional.
 

Catering Premium pentru Eveniment

Pe durata schimburilor de activitate vei beneficia de mese și băuturi, cu opțiuni adaptate diferitelor cerințe alimentare, pentru a-ți păstra energia pe tot parcursul zilei.
 

Transport Oficial Inclus

Ai transportul oficial asigurat în mod gratuit către toate locațiile competiției și asigurare inclusă pe toată durata implicării tale în festival!
 

Petrecere VIP de Încheiere

Bucură-te de finalul festivalului și sărbătorește alături de întreaga echipă la o petrecere specială, dedicată exclusiv voluntarilor.

SIGURANȚĂ ȘI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ

 

Programe de Instruire de Elită

Înainte de începerea competițiilor, vei participa la sesiuni de pregătire susținute de specialiști, care te vor ajuta să îți cunoști rolul și să te familiarizezi cu operațiunile sportive, principiile de siguranță în sport și logistica unui eveniment de asemenea amploare.
 

Asigurare Cuprinzătoare pentru Eveniment

Îți poți desfășura activitatea în siguranță, beneficiind de asigurare pe durata activităților din locațiile oficiale ale evenimentului.
 

Diplomă Oficială de Recunoaștere

La final vei primi o diplomă oficială care certifică implicarea ta în organizarea FOTE – un plus valoros pentru CV-ul și experiența ta profesională.
 

O Comunitate de Neuitat

Vei face parte dintr-o comunitate internațională, alături de oameni din până la 50 de țări europene, cu care vei împărtăși experiențe, vei crea conexiuni și vei lega prietenii care pot continua mult după încheierea FOTE.

Întrebări frecvente (FAQs)

Oricine își dorește să se implice și să contribuie la experiența FOTE Brașov 2027 este binevenit, fie că este din România sau din străinătate. Trebuie să ai minimum 15 ani, spirit de echipă, deschidere către oameni și să poți comunica în limba română sau în limba engleză – limba oficială a FOTE.

Deloc! Pentru noi contează în primul rând motivația, energia, implicarea și dorința de a învăța. Indiferent dacă ai mai participat la organizarea unor evenimente sau este prima ta experiență într-o competiție sportivă internațională, există un loc potrivit și pentru tine.

Da! În formularul de înscriere îți vei putea indica domeniile care te atrag și „Superputerea” care te reprezintă. În funcție de interesele, abilitățile și experiența ta – de la media și creare de conținut până la tehnologie, logistică sau limbi străine – vom încerca să găsim rolul care ți se potrivește cel mai bine.

Voluntarii trebuie să fie disponibili pe întreaga perioadă oficială a festivalului, 14–21 februarie 2027, precum și pentru sesiunile obligatorii de briefing și pregătire programate înainte de ceremonia de deschidere. Programul de lucru va fi organizat în schimburi, în funcție de calendarul competițiilor și de activitatea fiecărui departament.

Participarea la Festivalul Olimpic al Tineretului European este o experiență extraordinară, iar echipa noastră de voluntari reprezintă inima acestei sărbători sportive de nivel european!

În conformitate cu practicile aplicate în cadrul evenimentelor FOTE, procesul de selecție, repartizare și alocare finală a rolurilor de voluntariat este unul dinamic. Acesta se desfășoară pe parcursul întregii perioade de organizare a festivalului – înainte, în timpul și până la încheierea evenimentului. Te rugăm să reții că toate alocările de voluntari sunt provizorii și sunt condiționate de transmiterea, verificarea și aprobarea tuturor documentelor obligatorii. Comitetul de Organizare își rezervă dreptul de a ajusta atribuirea rolurilor, de a limita numărul final de voluntari selectați sau de a transfera anumite aplicații către un statut de rezervă sau destinat exclusiv instruirii, în funcție de conformitatea documentelor, verificările necesare și nevoile operaționale ale evenimentului.

Pentru a asigura cele mai înalte standarde de siguranță, pregătire și organizare pentru sportivii și oaspeții noștri, înscrierea și participarea la programul de formare nu garantează automat selecția finală ca voluntar activ în cadrul festivalului. Comitetul de Organizare își rezervă dreptul de a ajusta rolurile sau de a transfera candidații către un statut de rezervă și instruire specializată, în funcție de îndeplinirea condițiilor necesare și de nevoile evenimentului.

Indiferent de rolul final, fiecare etapă de instruire îți oferă experiență și competențe valoroase în organizarea evenimentelor, iar pregătirea ta devine parte din moștenirea FOTE.

Fiecare candidat va parcurge un program complet de pregătire, indiferent dacă va fi posibilă sau nu repartizarea finală într-un rol de voluntar. Vei beneficia de briefinguri digitale detaliate, instruire în acordarea primului ajutor și sesiuni dedicate siguranței și protecției (safeguarding). Dacă devii voluntar în echipa de Gardieni ai Carpaților, vei participa și la sesiuni suplimentare de orientare la fața locului și pe trasee, precum și la instruire specializată, adaptată departamentului în care vei activa.

Bineînțeles! FOTE Brașov 2027 este un eveniment internațional, iar voluntarii din alte orașe și din străinătate sunt bineveniți să se înscrie.

Notă: Informațiile privind călătoria, transportul local și posibilitățile de cazare vor fi disponibile în portalul aplicantului.

Deoarece activitățile se desfășoară în mai multe locații de iarnă din întreaga regiune, locurile de cazare sunt limitate și vor fi alocate în funcție de rolurile operaționale și de programul de lucru. Deși nu putem garanta cazarea pentru fiecare candidat, vor avea prioritate anumite poziții specializate. Încurajăm candidații din afara localității să se înscrie, iar echipa noastră va încerca să găsească cea mai potrivită variantă în funcție de rolul atribuit. Informațiile detaliate privind disponibilitatea cazării și eventualele opțiuni locale subvenționate vor fi comunicate direct candidaților selectați, în cadrul procesului de interviu.

Siguranța voluntarilor este o prioritate. Pe durata activităților oficiale vei beneficia de asigurarea prevăzută pentru eveniment, iar în locațiile de competiție vor fi disponibile servicii medicale și echipe de prim ajutor pregătite să intervină atunci când este nevoie.

În timpul activității vei purta echipamentul oficial de iarnă FOTE Brașov 2027, pe care îl vei primi la check-in. Acesta este conceput pentru condițiile specifice locațiilor de iarnă și pentru a asigura atât confortul, cât și vizibilitatea voluntarilor. Va trebui să completezi echipamentul cu propriile ghete sau bocanci de iarnă, confortabili și potriviți pentru temperaturi scăzute.

Da! După încheierea schimbului tău, acreditarea oficială FOTE îți va permite accesul gratuit în zonele desemnate pentru spectatori. Profită de ocazie pentru a-i susține pe sportivi și pentru a te bucura de atmosfera unui festival olimpic european de iarnă!

Alege aria funcțională potrivită pentru tine

Descoperă unde abilitățile, experiența și pasiunea ta pot avea cel mai mare impact în cadrul EYOF Brașov 2027.

Misiunea voluntarului: Acționează ca un adevărat gardian al terenului de competiție, contribuind la asigurarea unor condiții sportive impecabile și a respectării principiilor de fair-play.
Ce vei face: Vei lucra alături de oficialii tehnici internaționali pentru pregătirea echipamentelor sportive, vei sprijini organizarea terenului de competiție și desfășurarea activităților competiționale pe pârtiile alpine sau în arenele de gheață.
Mediul de activitate: În principal în aer liber, pe pârtii, sau în arenele de hochei și patinaj.

Misiunea voluntarului: Contribuie la buna funcționare a locațiilor de competiție și la transformarea arenelor sportive în spații organizate, eficiente și pline de energie.
Ce vei face: Vei sprijini managerii locațiilor în coordonarea activităților zilnice, gestionarea fluxurilor de spectatori și organizarea operațională a spațiilor oficiale de antrenament și competiție.
Mediul de activitate: Mixt, în interior și în aer liber, în funcție de arena sportivă sau zona de resort în care vei fi repartizat.

Misiunea voluntarului: Contribuie la construirea și menținerea infrastructurii fizice în care prind viață competițiile și momentele importante ale Festivalului.
Ce vei face: Vei sprijini activitățile tehnice din culise: infrastructură fizică, sisteme de sonorizare, structuri temporare, instalarea tabelelor de scor și amenajarea locațiilor de iarnă.
Mediul de activitate: Activitate desfășurată în principal în aer liber.
Potrivit în special pentru: Adulți (18+) care pot desfășura activități fizice ușoare, moderate sau mai solicitante, inclusiv manipularea unor obiecte de până la 20 kg.

Misiunea voluntarului: Protejează sistemul digital al Festivalului și contribuie la circulația rapidă și sigură a informațiilor între toate locațiile.
Ce vei face: Vei contribui la funcționarea rețelelor locale, depanarea conexiunilor, instalarea și securizarea echipamentelor și susținerea sistemelor automate de transmitere a rezultatelor.
Mediul de activitate: În principal în interior, în centre de informare, centre media sau puncte tehnice din cadrul locațiilor.
Potrivit în special pentru: Persoane pasionate de tehnologie și cu bune abilități tehnice.

Misiunea voluntarului: Asigură buna funcționare a circuitului logistic al Festivalului și contribuie la deplasarea în siguranță a echipamentelor și materialelor necesare.
Ce vei face: Vei sprijini evidența și distribuirea echipamentelor, gestionarea inventarului și uniformelor, organizarea depozitelor și transportul materialelor între locațiile sportive.
Mediul de activitate: Atât în locații exterioare, inclusiv în condiții de iarnă, cât și în spații interioare de depozitare.
Potrivit în special pentru: Adulți (18+) care pot manipula obiecte de până la 20 kg sau care dețin autorizații pentru operarea utilajelor specifice, de exemplu stivuitoare/ISCIR.

Misiunea voluntarului: Contribuie la asigurarea unui mediu primitor, sigur și confortabil pentru participanții și experții internaționali.
Ce vei face: Vei sprijini activitățile de check-in, evidența camerelor și relația cu oaspeții în Satul Sportivilor sau în unitățile de cazare destinate arbitrilor, oficialilor și experților tehnici internaționali.
Mediul de activitate: În interior, în hoteluri și alte unități de cazare din oraș sau din stațiuni.

Misiunea voluntarului: Reprezintă unul dintre primele puncte de acces securizat în cadrul Festivalului, contribuind la verificarea identității și protejarea zonelor cu acces controlat.
Ce vei face: Vei sprijini procesarea cererilor de acreditare, emiterea ecusoanelor, verificarea documentelor de identitate și acordarea drepturilor de acces pentru echipe și personalul oficial.
Mediul de activitate: În spații administrative interioare sau la punctele securizate de acces în locații.

Misiunea voluntarului: Contribuie la alimentația sigură și eficientă a participanților și voluntarilor pe întreaga durată a Festivalului.
Ce vei face: Vei sprijini activitatea zonelor de servire a mesei, spațiile destinate voluntarilor, distribuirea pachetelor de hrană către locațiile sportive și verificarea cerințelor privind alergiile alimentare.
Mediul de activitate: În bucătării și spații de servire interioare, cu activități logistice punctuale în exterior.

Misiunea voluntarului: Fii persoana de sprijin, ghidul și punctul de legătură pentru delegațiile internaționale participante.
Ce vei face: Vei sprijini direct delegațiile internaționale, vei răspunde solicitărilor acestora, vei facilita comunicarea și vei contribui la rezolvarea situațiilor apărute pe parcursul Festivalului.
Mediul de activitate: Activitate dinamică, în mai multe locații, care poate presupune ture începute foarte devreme și activități desfășurate pe parcursul întregii zile, cu pauzele corespunzătoare.
Potrivit în special pentru: Persoane sociabile, multilingve, cu foarte bune abilități de comunicare și rezolvare rapidă a problemelor; este necesar un nivel avansat de limba engleză.

Misiunea voluntarului: Contribuie la reprezentarea și prestigiul Festivalului, oferind servicii de protocol la standarde ridicate invitaților și oficialilor sportivi europeni.
Ce vei face: Vei participa la activități de protocol pentru demnitari și invitați oficiali, vei sprijini funcționarea zonelor VIP și vei contribui la organizarea accesului în cadrul ceremoniilor oficiale.
Mediul de activitate: Spații oficiale și executive interioare, precum și zone dedicate ceremoniilor.
Potrivit în special pentru: Persoane multilingve, cu excelente abilități de comunicare și conduită profesională; este necesar un nivel avansat de limba engleză.

Misiunea voluntarului: Contribuie la asigurarea unui transport sigur, fluent și punctual pentru sportivi, oficiali și delegații între principalele locații ale Festivalului.
Ce vei face: Vei sprijini coordonarea transportului sportivilor și delegațiilor, activitățile de sosire și plecare din aeroport, transferurile între locațiile Festivalului și organizarea parcărilor și a sistemelor Park & Ride.
Mediul de activitate: În principal în aer liber, în aeroporturi, parcări, puncte de preluare și debarcare și alte locații importante pentru transport.

Misiunea voluntarului: Contribuie la protejarea integrității și spiritului curat al sportului prin responsabilitate, atenție și discreție.
Ce vei face: Vei sprijini personalul medical și oficialii antidoping în organizarea procedurilor, însoțirea sportivilor selectați și desfășurarea activităților în zonele de control antidoping.
Mediul de activitate: Spații medicale interioare situate în apropierea zonelor de competiție.

Misiunea voluntarului: Contribuie la protejarea sănătății și siguranței sportivilor și participanților, ca parte a sistemului medical al Festivalului.
Ce vei face: Vei sprijini punctele de prim ajutor, monitorizarea incidentelor, intervențiile medicale în zonele montane și coordonarea activităților cu echipa medicală a Festivalului.
Mediul de activitate: Zone alpine și montane, precum și puncte și centre medicale interioare.
Potrivit în special pentru: Studenți la medicină, asistenți medicali, medici, paramedici, fizioterapeuți, maseuri sau salvatori montani autorizați.

Misiunea voluntarului: Contribuie la crearea unui mediu sigur, respectuos și incluziv, în care tinerii sportivi să se simtă protejați, sprijiniți și apreciați.
Ce vei face: Vei sprijini aplicarea principiilor și procedurilor de safeguarding, informarea privind regulile de siguranță și menținerea unui mediu pozitiv și protector pentru tinerii sportivi.
Mediul de activitate: Activitate dinamică în locațiile de competiție, spațiile comune și zonele de cazare ale participanților.

Misiunea voluntarului: Contribuie la menținerea unui mediu sigur și bine organizat, sprijinind echipele de securitate și serviciile de urgență.
Ce vei face: Vei sprijini echipele de securitate la punctele de acces și control, gestionarea zonelor restricționate și a perimetrelor și verificarea accesului conform procedurilor Festivalului.
Mediul de activitate: În principal la intrările în locații, punctele de acces, parcări și alte zone aglomerate, atât în interior, cât și în aer liber.

Misiunea voluntarului: Fii un adevărat gardian al Carpaților! Contribuie la protejarea mediului montan și la organizarea unui Festival mai responsabil și mai sustenabil.
Ce vei face: Vei sprijini colectarea selectivă și reciclarea, promovarea practicilor responsabile față de mediu și încurajarea comportamentelor sustenabile în locațiile și activitățile Festivalului.
Mediul de activitate: Rol dinamic și mobil în locațiile montane, zonele de competiție și celelalte spații ale Festivalului.

Misiunea voluntarului: Contribuie la aducerea la viață a spiritului Festivalului și la crearea unor momente memorabile care celebrează valorile olimpice, unitatea și prietenia.
Ce vei face: Vei sprijini coordonatorii de scenă și echipele de voluntari participante la ceremonii, gestionarea costumelor și echipamentelor și coordonarea spectatorilor în timpul ceremoniilor de deschidere și închidere.
Mediul de activitate: În principal în spații mari pentru evenimente în aer liber, inclusiv în timpul zilei și în serile reci de iarnă.

Misiunea voluntarului: Contribuie la promovarea identității și imaginii Festivalului și la crearea unei prezențe vizibile și atractive în toate locațiile.
Ce vei face: Vei sprijini activările promoționale locale, operațiunile de merchandising, verificarea elementelor de branding ale sponsorilor și activitățile din zonele dedicate publicului.
Mediul de activitate: Spații comerciale temporare, zone pentru suporteri și zone exterioare cu vizibilitate ridicată.

Misiunea voluntarului: Contribuie la descoperirea și transmiterea poveștilor Festivalului și a performanțelor celor mai buni tineri sportivi ai Europei.
Ce vei face: Vei sprijini jurnaliștii internaționali în centrele media, organizarea zonelor pentru fotografi, actualizarea conținutului digital și activitățile logistice necesare producției media.
Mediul de activitate: Centre și tribune de presă dinamice, precum și zone exterioare destinate activităților media.